23/04/2019

Cum vă restabiliţi bugetul după ce trece Paştele pentru o viaţă fără datorii?

Cum vă restabiliţi bugetul după ce trece Paştele pentru o viaţă fără datorii?

În primele două luni ale anului se încearcă echilibrarea bugetului, după cheltuielile de Crăciun şi Revelion. Apoi se apropie Paştele şi din nou există riscul să se depăşească bugetul alocat vacanţei de Paşte, din dorinţa de a petrece clipe de neuitat alături de cei dragi. Importante sunt măsurile care se iau după Paşte, pentru a avea o viaţă fără datorii.

 

Paşi către o viaţă fără datorii, după Paşte

În primul rând trebuie evaluată situaţia financiară după cheltuielile de Paşte: câţi bani au rămas, ce cheltuieli vor urma, care dintre acestea sunt obligatorii şi care nu sunt necesare, putând fi amânate (de exemplu: cumpărarea unui televizor, o ieşire în oraş cu prietenii, un cadou scump pentru o persoană dragă, etc.). Apoi se raportează totul la veniturile lunare şi se trage linie în privinţa cheltuielilor, astfel încât să se poată economisi câteva rate/facturi în avans.

 

Avantajele oferite de KRUK clienţilor săi pentru o viaţă fără datorii

Unul dintre avantajele pe care le au clienţii KRUK este că pot obţine reduceri ale datoriei, dacă acceptă să plătească pe cale amiabilă. Periodic sunt în desfăşurare campanii care îi ajută pe clienţi să plătească datoria în rate flexibile.

Date de contact KRUK România

Tot ce trebuie să facă un client este să sune la numărul de telefon *KRUK (*5785). Costul apelului variază în funcţie de furnizorul de servicii de telefonie şi de tipul de abonament; numărul de telefon are tarif normal. De asemenea, clienţii pot trimite un mesaj completând formularul de aici: contact KRUK Romania.

ekruk

Alt avantaj este platforma e-KRUK.ro unde clienţii găsesc la orice oră şi din orice loc toate informaţiile despre datoriile lor. Platforma include şi tutoriale video cu explicaţii despre funcţionalităţile site-ului. Clienţii pot stabili valoarea ratei, pot genera angajamente de plată, îşi pot actualiza datele de contact, etc.

 

Alte modalităţi de a echilibra bugetul după vacanţa de Paşte

Un stil de viaţă sănătos aduce cu sine avantajul de a face economii. Prepararea mesei de prânz acasă nu doar că vă ajută să cheltuiţi mai puţin zilnic, dar vă ajută să mâncaţi sănătos şi să controlaţi ingredientele folosite – fără ulei în exces, fără prăjeli, fără carne grasă. De asemenea, un stil de viaţă sănătos implică şi mişcare minim 30 de minute pe zi. Când permite vremea, după serviciu, se poate parcurge pe jos o mică distanţă până acasă. Astfel, mergând cu transportul în comun, se economisesc bani.

 

Puţin câte puţin, se poate reconsolida bugetul casei, economisind în avans pentru cheltuieli neprevăzute. Acestea sunt doar câteva exemple pentru o viaţă fără datorii.

ARTICOLE PROPUSE
Înapoi la început