KRUK România organizează adesea sesiuni de donare de sânge, la sediile din Bucureşti şi Târgovişte. Iniţiativele au loc cu ajutorul Centrului Naţional de Transfuzie. Angajaţii KRUK îşi doresc să ajute persoanele cu probleme de sănătate, care au nevoie de transfuzii cu sânge.
KRUK România sprijină financiar familiile dezavantajate pentru plata chiriilor, achiziţia de mobilier, îmbunătăţirea nivelului de trai din locuinţă. Iniţiativa a putut fi pusă în aplicare cu ajutorul Hopes and Homes for Children România.
KRUK România a organizat sesiuni de educaţie financiară pentru tinerii dezavantajaţi din sistemul de protecţie a copilului. În parteneriat cu Hopes and Homes for Children România, copiii au aflat lucruri noi despre bani, finanţe, cum să-şi construiască un buget lunar şi alte aspecte financiare importante pentru viitorul lor.
Cu sprijinul KRUK România, 230 de copii vulnerabili, expuşi riscului de abandon şcolar vor continua să meargă la şcoală, iar 50 de tineri dezavantajaţi vor beneficia de cursuri de calificare şi vor putea să devină independenţi financiar.
KRUK România se alătură United Way România în calitate de partener strategic din dorinţa de a sprijini copii şi tineri dezavantajaţi prin intermediul programelor de educaţie, integrare socioprofesională şi voluntariat.
Printre modalităţile de susţinere pe care KRUK România le oferă beneficiarilor proiectelor implementate de asociaţie enumerăm şi întâlnirile organizate la sediul firmei, pe parcursul cărora copiii şi tinerii discută cu reprezentanţii companiei şi li se prezintă elemente financiare de bază, primind astfel o explicaţie directă despre modul în care pot să-şi administreze banii, să pregătească un CV, să se pregătească pentru un interviu de angajare, etc.
KRUK România a organizat ore de educaţie financiară în licee. Elevilor li s-a răspuns la întrebări despre produse bancare şi li s-au explicat mecanismele economice şi financiare de bază pe care le vor folosi în viitor. Programul ,,Credite Inteligente" a fost pus în practică în parteneriat cu Junior Achievement România.
Elevii de liceu învaţă obiceiuri financiare sănătoase într-un program Junior Achievement susţinut de KRUK România. 1.600 de elevi din Bucureşti, Constanţa, Iaşi, Piteşti şi Ploieşti beneficiază gratuit de modulul Credite inteligente™ şi învaţă să gestioneze corect situaţiile care implică împrumuturi financiare. Junior Achievement (JA) România aduce gratuit în şcoli, cu susţinerea KRUK România, modulul Credite inteligente™, parte a programului naţional JA de educaţie financiară pentru liceu. Prin exerciţii şi studii de caz, modulul Credite inteligente™ oferă elevilor contexte de învăţare în care identifică situaţii şi nevoi reale care justifică alegerea unui credit, analizează oportunităţi şi riscuri financiare şi iau decizii documentate privind tipurile de credite potrivite şi metodele de rambursare a acestora.
Potrivit unui studiu desfăşurat la nivel naţional, doar unul din opt români are o situaţie financiară echilibrată, iar două treimi dintre cei chestionaţi declară că au nevoie să apeleze la soluţii de creditare pentru a-şi îndeplini visurile. Astfel, educaţia financiară a tinerilor devine esenţială în dezvoltarea cunoştinţelor şi abilităţilor de gestionare a veniturilor – în special a cheltuielilor şi datoriilor – dar şi în dezvoltarea unei atitudini responsabile faţă de planificarea finanţelor proprii.
KRUK România susţine creativitatea şi spiritul inovator. Echipa Olimpică de Robotică a fost sponsorizată pentru a participa la o competiţie internaţională. Pentru a putea susţine elevii, KRUK România a colaborat cu ONG-ul Naţie prin Educaţie.
Echipa olimpică de robotică, susţinută de KRUK România a ocupat locul I şi a câştigat cinci medalii de aur la Olimpiada Internaţională din Mexic. Pe 13 septembrie Echipa ne-a vizitat sediul din Bucureşti. Cei şase elevi împreună cu robotul cu care au câştigat competiţia ne-au cunoscut şi ne-au povestit cum au atins această performanţă. Le-am pregătit celor şase elevi extraordinari o surpriză: după întâlnirea cu noi, i-am invitat la o sesiune de carting. Bucuria lor a fost extraordinară!
Setări pentru cookie-uri
Folosim cookie-uri pentru a asigura o bună funcţionare a site-ului, inclusiv pentru îmbunătăţirea serviciilor şi analizarea datelor legate de accesarea site-ului. Când foloseşti site-ul, colectăm informaţii şi în scopuri de marketing sau alte statistici. Mai multe detalii poţi afla din
Despre cookie-urile de pe acest site
Folosim cookie-uri pentru a asigura o bună funcţionare a site-ului, inclusiv pentru îmbunătăţirea serviciilor şi analizarea datelor legate de accesarea site-ului. Când foloseşti site-ul, colectăm informaţii şi în scopuri de marketing sau alte statistici. Mai multe detalii poţi afla din
politica noastră de cookie-uri.
Cookie-uri esenţiale
Acest tip de cookie-uri este necesar pentru buna funcţionare a site-ului şi nu pot fi blocate de sistemul nostru. Cookie-urile esenţiale sunt folosite în general în funcţie de acţiunile pe care le face fiecare vizitator al site-ului, de exemplu: setarea opţiunilor de confidenţialitate, autentificarea pe site sau completarea unor formulare. Poţi bloca din browser aceste cookie-uri, dar în acest caz site-ul nu va mai funcţiona adecvat.
Preferințe
Cookie-urile de preferință permit site-ului web să-și amintească informațiile pentru a personaliza cum arată sau se comportă site-ul pentru fiecare utilizator. Aceasta poate include stocarea monedei selectate, regiunii, limbii sau temei culorii.
Cookie-uri analitice
Acest tip de cookie-uri ne permite să măsurăm numărul de vizite pe site şi să colectăm date despre sursele de trafic, pentru a îmbunătăţi funcţionalitatea site-ului. De asemenea, ne mai ajută să vedem care sunt cele mai populare pagini şi cum navighează vizitatorii pe site-ul nostru. Dacă blochezi aceste cookie-uri, nu vom mai putea colecta informaţii despre modul de utilizare a site-ului şi nu vom mai putea monitoriza performanţa lui.
Cookie-uri pentru reclame/crearea unei audienţe
Pentru a promova anumite servicii, este posibil să afişăm reclame pe alte site-uri. Acest tip de cookie-uri este folosit pentru a face mai relevante mesajele reclamelor, personalizate conform preferinţelor tale. De asemenea, cookie-urile previn reafişarea aceleiaşi reclame. Reclamele mai sus meţionate sunt folosite pentru a face cunoscute activităţile noastre.
Cookie-uri operaţionale
Acest tip de cookie-uri ne ajută să îmbunătăţim eficienţa activităţilor de marketing, să ne adaptăm nevoilor şi preferinţelor tale, de exemplu să reţinem ce alegeri ai făcut pe site.
Cookie-urile utilizate pe acest site sunt clasificate și mai jos puteți citi despre fiecare categorie. Puteți permite sau refuza utilizarea unora sau a tuturor. Atunci când alte categorii decât cele permise anterior sunt dezactivate, toate cookie-urile alocate acestei categorii vor fi eliminate din browser. În plus, puteți vedea o lista de cookie-uri alocate fiecărei categorii și informații detaliate în declarația despre cookie-uri.
politica noastră de cookie-uri.
Cookie-uri esenţiale
Acest tip de cookie-uri este necesar pentru buna funcţionare a site-ului şi nu pot fi blocate de sistemul nostru. Cookie-urile esenţiale sunt folosite în general în funcţie de acţiunile pe care le face fiecare vizitator al site-ului, de exemplu: setarea opţiunilor de confidenţialitate, autentificarea pe site sau completarea unor formulare. Poţi bloca din browser aceste cookie-uri, dar în acest caz site-ul nu va mai funcţiona adecvat.
numele | domeniu | Vendor | expiră |
---|---|---|---|
PHPSESSID | ro.kruk.eu | Sesiuni | |
SERVERID | .kruk.eu | Sesiuni | |
cookiehub | .ro.kruk.eu | CookieHub | 365 zile |
__RequestVerificationToken | app.colorful.hr | Microsoft | Sesiuni |
JSESSIONID | .nr-data.net | Sesiuni | |
_GRECAPTCHA | www.recaptcha.net | 180 zile |
Cookie-uri analitice
Acest tip de cookie-uri ne permite să măsurăm numărul de vizite pe site şi să colectăm date despre sursele de trafic, pentru a îmbunătăţi funcţionalitatea site-ului. De asemenea, ne mai ajută să vedem care sunt cele mai populare pagini şi cum navighează vizitatorii pe site-ul nostru. Dacă blochezi aceste cookie-uri, nu vom mai putea colecta informaţii despre modul de utilizare a site-ului şi nu vom mai putea monitoriza performanţa lui.
numele | domeniu | Vendor | expiră |
---|---|---|---|
_hjSessionUser_ | .kruk.eu | Hotjar | 365 zile |
_hjSession_ | .kruk.eu | Hotjar | 1 ora |
hjActiveViewportIds | Hotjar | Persistent | |
hjViewportId | Hotjar | Sesiuni |
Cookie-uri pentru reclame/crearea unei audienţe
Pentru a promova anumite servicii, este posibil să afişăm reclame pe alte site-uri. Acest tip de cookie-uri este folosit pentru a face mai relevante mesajele reclamelor, personalizate conform preferinţelor tale. De asemenea, cookie-urile previn reafişarea aceleiaşi reclame. Reclamele mai sus meţionate sunt folosite pentru a face cunoscute activităţile noastre.
numele | domeniu | Vendor | expiră |
---|---|---|---|
YSC | .youtube.com | Sesiuni | |
VISITOR_INFO1_LIVE | .youtube.com | 180 zile | |
VISITOR_PRIVACY_METADATA | .youtube.com | 180 zile | |
__Secure-ROLLOUT_TOKEN | .youtube.com | 180 zile |
Cookie-uri operaţionale
Acest tip de cookie-uri ne ajută să îmbunătăţim eficienţa activităţilor de marketing, să ne adaptăm nevoilor şi preferinţelor tale, de exemplu să reţinem ce alegeri ai făcut pe site.
numele | domeniu | Vendor | expiră |
---|---|---|---|
home | ro.kruk.eu | Sesiuni | |
popupCookies | Persistent | ||
page-font-size | Persistent |