03/02/2020

Hope and Homes for Children și KRUK România anunță începerea celui de-al treilea an de parteneriat

Hope and Homes for Children și KRUK România anunță începerea celui de-al treilea an de parteneriat

De la începerea parteneriatului dintre KRUK România și Hope and Homes for Children:

  • 52 de copii aflaţi în risc de separare de familie au fost sprijiniţi să rămână alături de familii
  • 15 tineri care au părăsit sistemul de protecţie a copilului au primit ajutor pentru a-şi începe viaţa pe cont propriu
  • 120 de copii şi tineri au beneficiat de sesiuni de instruire şi training financiar

    În decembrie 2017, Hope and Homes for Children și KRUK România au încheiat un parteneriat prin care compania, membră a Grupului financiar internațional KRUK, susține proiectele desfășurate de Fundație în domeniile prevenirii separării copilului de familie, integrării socio-profesionale a tinerilor care părăsesc sistemul de protecție și a educației financiare pentru copiii și tinerii din sistemul de protecție a copilului. Rezultatele înregistrate în primii doi ani de parteneriat au stat la baza deciziei de continuare a acestuia și în 2020.

În cursul anului 2019, prin programul de prevenire a separării copilului de familie, datorită susținerii financiare oferite de KRUK România, 30 de copii au rămas alături de familiile lor. Aceștia provin din 11 familii din județele Botoșani, Brașov, Iași și Sibiu aflate în situații dificile. Acestora li s-a oferit sprijinul necesar pentru îmbunătățirea condițiilor de trai: renovarea și izolarea locuințelor, refacerea acoperișului acolo unde a fost nevoie, sau, cu sprijinul autorităților locale, începerea construcției unei noi locuințe. În funcție de fiecare situație în parte, Hope and Homes for Children a oferit sprijin pentru achiziționarea obiectelor necesare într-o locuință: frigider, obiecte necesare pentru încălzire și gătit, suplimentarea resurselor de hrană sau sprijin cu plata chiriei pe o perioadă determinată de timp. În unele situații, reprezentanții Fundației au intervenit împreună cu cei ai instituțiilor din domeniul protecției sociale pentru a identifica locuri de muncă, situația familiei fiind astfel stabilizată pe termen lung. Hope and Homes for Children cheltuie, în medie, 873 de euro anual pentru a sprijini un copil aflat într-o situație de risc de separare de familie, în timp ce statul român cheltuie aceeași sumă lunar cu un copil care ajunge în orfelinat.

Tot în 2019, 60 de tineri din județul Iași, proveniți din centre de plasament, din serviciile de îngrijire alternativă sau aflați în Programul Hope and Homes for Children de integrare socio-profesională a tinerilor care părăsesc sistemul de protecție a copilului au participat la cursuri de educație financiară oferite de specialiștii KRUK România. Ei au primit astfel sprijin pentru tranziția spre o viață independentă, de adult. Este important pentru aceştia, ca la început de drum către viaţa de adult, să înţeleagă cum se construieşte un buget, cum se planifică orice tip de cheltuială, de la  plata facturilor, economisirea unei sume cât de mici pentru situații neprevăzute, la achiziționarea unui obiect electrocasnic etc.

Parteneriatul dintre Fundație și compania KRUK România va continua și în 2020 și își propune să continue atât susținerea la nivel național a copiilor în risc de separare de familie, cât și organizarea de sesiuni de instruire și training financiar pentru copii și tineri aflați în programele desfășurate de Hope and Homes for Children.

Înapoi la început