17/03/2020

redBill - soluţia companiilor pentru recuperarea sumelor de bani restante

redBill - soluţia companiilor pentru recuperarea sumelor de bani restante

Să fim lider pe piaţa de management al creanţelor din Europa Centrală, presupune şi chiar ne obligă să ne dorim să oferim şi mai mult, să ne apropiem de clienţi cu servicii şi mai diversificate, şi mai eficiente, care să îi ajute să performeze. În această idee, înţelegând dorinţa şi, de ce nu, nevoile antreprenorilor din România, am hotărât ca, împreună cu Termene.ro, să oferim o soluţie eficientă pentru transmiterea în colectare a facturilor neîncasate.

 

Având în vedere utilitatea platformei Termene.ro pentru firmele care îşi doresc să acceseze informaţii oficiale, financiare şi juridice, experienţa acesteia în ceea ce înseamnă antreprenoriat în România şi paşii pe care îi face pentru a oferi curând un “one-stop shop” firmelor din  sectorul B2B, considerăm că decizia noastră se va concretiza într-un plus uriaş în mediul de afaceri.

 

O idee care a plecat de la nevoia de lichidităţi a firmelor

Este o certitudine că în cazul celor mai multe firme cash-flow-ul este afectat de un circuit economic anevoios al lichidităţilor. De aici am plecat. În mod cert, mediul de afaceri românesc are nevoie de o soluţie optimă de colectare, de o soluţie prin care lichidităţile să fie reintroduse în circuitul economic cât mai rapid.  

 

De la idee, la o soluţie foarte avantajoasă, a fost un pas

redBill este o soluţie automatizată, de altfel, primul produs de acest tip care ajută firmele să raporteze clienţii care nu şi-au plătit facturile la timp. Mai mult, utilizând redBill, acestea îşi pot recupera banii pentru facturile neplătite la timp şi pot verifica, fără să plătească taxe în plus, orice companie din ţară, pentru a vedea dacă a fost raportată şi de alţi furnizori.

 

În mod evident, produsul se adresează în mod special celor care deţin business-uri, fiind suficient ca aceştia să-şi facă abonament la redBill pentru a beneficia de toate avantajele sale. Abonaţiilor li se va percepe un comision doar în cazul recuperării cu succes a facturii neplătite.

 

În linii mari descrisă, aplicaţia redBill asigură încărcarea propriilor facturi şi urmărirea acestora oricând, în cadrul procesului de colectare. În ceea ce priveşte principalii indicatori statistici la care accesul este posibil oricând, aceştia sunt după cum urmează:

  • numărul de facturi care au fost raportate pentru neplată, a căror scadenţă a fost depăşită;
  • media de zile cu care s-a întârziat plata facturilor;
  • stadiul în care se află colectarea;
  • totalul sumei recuperate;
  • numărul de facturi pe care debitorul le „contestă”.

 

Aspecte pe care utilizatorii redBill ar trebui să le cunoască

În primul rând, doar o entitate juridică SRL, SA sau SRL- D, în funcţiune sau în insolvenţă, cu o cifră de afaceri pe plus (nu contează cu cât), poate să trimită facturile pe care nu le-a încasat la termen către colectare. Cum se realizează acest demers? Extrem de simplu!

  • se validează legătura între persoana care deschide contul şi firma reprezentată de aceasta;
  • se semnează un acord;
  • se semnează un contract de mandat;
  • se trimite factura la colectare.

 

În mod evident, acest serviciu are un preţ, dar care se va înregistra doar după ce se colectează banii pentru factura în cauză. Procesul prin care trece factura la colectare include:

  • trimiterea informării către debitor, de către termene.ro;
  • trimiterea facturii la noi, în mod automat, moment din care iniţiem colectarea;
  • debitorul restant la plata facturii va primi un link securizat, pe care accesându-l va putea vedea factura sau facturile restante, informaţii cu privire la  creditor, banca şi IBAN-ul  pentru a face plata;
  • vom demara procesul de colectare amiabilă prin canale uzuale – apeluri telefonice, mesaje, e-mail-uri etc, reglementate de AMCC. Acţionăm astfel încât să informăm debitorul cu privire la facturile restante şi să colectăm sumele datorate. Deşi facem orice demers legal pentru reuşita acestui proces, decizia de a plăti sau nu, este a debitorului.

 

De ce este redBill un aliat pe care antreprenorii pot să conteze?

În primul rând, pentru că este o aplicaţie gratuită, intuitivă şi simplu de utilizat de către orice firmă care doreşte să raporteze firme terţe cărora le-a asigurat servicii sau le-a vândut produse fără ca acestea din urmă să facă plata la timp.

 

Spuneam că este o aplicaţie simplu de utilizat. Chiar mai mult decât atât, eficientizează timpul de lucru, prin faptul că facturile raportate se pot vedea oricând în tabloul de gestionare facturi. Pentru a facilita căutarea unui anumit client, se pot aplica filtre, rezumând căutările în funcţie de status (toate facturile sau doar cele neîncasate, încasate parţial, încasate, în colectare), de client sau de valoarea facturii respective.

 

Foarte important, presupunând că se doreşte colectarea de creanţe în afara României, deşi nu divizia noastră se va ocupa în mod direct, vom transfera solicitarea către alte companii membre KRUK Group.

 

În concluzie, aplicaţia redBill există pentru a vă ajuta să raportaţi firmele care întârzaie să plătească facturile, să trimiteţi notificări automatizate clienţilor raportaţi, să obtineţi informaţii despre  facturile neachitate ale firmelor care vă interesează şi să vizualizaţi statistici care indică statusul facturilor în timp real.

Înapoi la început