20/11/2018

KRUK vine în ajutorul clienţilor şi lansează platforma online e-KRUK

KRUK vine în ajutorul clienţilor şi lansează platforma online e-KRUK

KRUK România, companie membră a Grupului KRUK, liderul pieţei de management al creanţelor din zona Europei Centrale, lansează un nou serviciu pentru clienţii săi, persoane cu datorii. Noua platformă online www.e-KRUK.ro vine în ajutorul clienţilor companiei, ca o interfaţă pentru soluţii flexibile de plată.

Pentru KRUK, clientul a fost şi va rămâne permenent în centrul activităţii noastre. Fiecare produs sau serviciu pe care îl oferim are menirea de le a facilita clienţilor interacţiunea cu noi. Le oferim acestora posibilitatea de a verifica situaţia datoriilor, la orice oră, de oriunde. Cu ajutorul platformei e-KRUK.ro ei pot vedea stadiul datoriilor, pot stabili un angajament de plată și își pot actualiza datele de contact, acestea fiind doar câteva avantaje disponibile non-stop”, explică Cosmina Marinescu, Director de Operaţiuni, KRUK România. Odată stabilit angajamentul de plată, clienţii pot alege modalitatea de primire a acestuia cu ajutorul unui agent de teren, pe e-mail sau prin poştă.

Platforma e-KRUK conţine numeroase materiale explicative, astfel orice client o poate utiliza cu ușurință: secţiune cu întrebări frecvente şi răspunsurile aferente, termeni specifici și instrucțiuni de gestionare a datoriilor, iar în curând vom posta de asemenea tutoriale video și manualul de utilizare a platformei. Dacă au nevoie de ajutor, agenţii KRUK le stau la dispoziție cu informații suplimentare.

Fie că folosesc calculatorul, tableta sau telefonul mobil, prin intermediul platformei e-KRUK, clienţii pot stabili întâlniri cu un agent KRUK sau pot solicita să fie sunaţi, dacă vor considera că au nevoie de ajutor suplimentar pentru eşalonarea plăţii datoriilor. În cazul în care doresc să li se restituie o plată, să facă o sesizare sau să transfere sume de bani pe alte dosare pe care le administrează KRUK, clienţii au la dispoziţie o serie de formulare pe care le pot descărca, completa și transmite direct din Secțiunea E-mail existentă în platformă.

KRUK România îşi dezvoltă strategiile şi modelele de colectare pornind de la cerinţele clienţilor. Dorim  să le oferim acestora soluţii de plată moderne, uşor de utilizat  şi la îndemâna oricui. Transparenţa este cuvântul cheie, iar e-KRUK.ro asta oferă: transparenţa datoriilor. Clienţii pot vedea de la ce creditor a fost  preluată datoria, îşi stabilesc rata pe care pot s-o plătească cu regularitate, informaţiile despre dosar fiind uşor de accesat din contul de utilizator”, a mai  adaugat Cosmina Marinescu.

Orice client cu datorii cesionate la KRUK îşi poate crea un cont pe platforma e-KRUK.ro pentru a plăti în rate convenabile debitul restant. Acest nou serviciu este gratuit şi nu implică alte taxe sau comisioane pentru a beneficia de el.  Lansarea acestuia reprezintă un pas mai aproape de clienţii KRUK, o nouă facilitate de interacţiune cu compania, lansată în contextul Zilei fără Datorii, iniţiativă a Grupului KRUK, marcată pe 17 noiembrie. Momentul este unul simbolic şi indeamnă clienţii şi publicul general la responsabilitate şi cumpătare în cheltuirea banilor.

Înapoi la început