21/03/2019

KRUK susţine 25 de tineri instituționalizați din județul Vaslui

KRUK susţine 25 de tineri instituționalizați din județul Vaslui

București, 21 martie 2019 - 25 de tineri cu vârste cuprinse între 15 și 26 de ani din județul Vaslui, aflaţi în sistemul de protecție a copilului, participă la un program educațional - „R€sponsABIL” - dedicat dezvoltării independenței și responsabilității financiare în rândul tinerilor instituționalizați, cu scopul de a facilita integrarea lor socio-profesională. Programul este coordonat de Asociația The Social Incubator și susținut de compania KRUK România.

 

 „În centrul tuturor activităților pe care le organizăm la Asociația The Social Incubator se află educația. Ea este cheia dezvoltării și integrării socio-profesionale a tinerilor, iar educația financiară, în particular, este esențială pentru dezvoltarea independenței lor pe termen lung. Așadar, suntem foarte mândri de programul pe care îl dezvoltăm alături de KRUK România, și avem toată încrederea că inițiativele dezvoltate prin acest parteneriat vor avea un impact semnificativ în viețile tinerilor vulnerabili.”, spune Adriana Preda, Director Executiv al Asociației The Social Incubator

 

Programul se desfășoară în perioada martie-mai 2019 și constă într-o serie de activități de educație financiară susținute de  profesioniști în domeniu, vizite exploratorii la companii locale cu potențial de angajare, precum și în acordarea de sprijin concret pentru găsirea de locuri de muncă salarizate, prin activități de consiliere vocațională și dezvoltare de abilități interpersonale.

 

’Am decis să ne alăturăm programelor desfăşurate de asociaţia The Social Incubator din dorinţa de a ne oferi sprijinul pentru a putea transmite către cât mai mulţi elevi şi tineri aflaţi pe drumul către viaţa indepndentă de adult, cunoştinţele necesare pentru o abordare cumpătată  a cheltuielilor. Voluntarii noştri sunt foarte nerăbdători să întâlnească tinerii în cadrul sesiunilor de educaţie financiară,‘ spune Tomasz Ignaczak, Director General al KRUK Romania.

Înapoi la început