07/04/2015

KRUK a fost desemnată cea mai performantă companie listată pe bursa de la Varșovia, în anul 2014

KRUK a fost desemnată cea mai performantă companie listată pe bursa de la Varșovia, în anul 2014

București, 7 aprilie, 2015: KRUK S.A., companie membră a Grupului KRUK, din care face parte și KRUK România, a fost desemnată Compania Anului 2014, pe Bursa de Valori de la Varșovia. Acest clasament este elaborat de publicația "Puls Biznesu", unul dintre cele mai importante cotidiene financiare din Polonia. Experții bursei de valori au apreciat, printre altele, modelul de business al companiei KRUK și competența consiliului de administrație. Comparativ cu ediția precedentă a clasamentului, KRUK a urcat patru poziții. Este pentru prima dată când o companie de management al creanțelor primește acest prestigios premiu.

 

KRUK a ocupat primul loc în clasamentul Companiilor Listate ale anului, clasament elaborat pentru a șaisprezecea oară de "Puls Biznesu". Clasamentul a fost întocmit pe baza opiniilor celor 130 de specialiști ai bursei de valori: analiști, consilieri în investiții, brokeri sau reprezentanți ai unor fonduri de investiții. Aceștia au evaluat companiile prin prisma a cinci categorii privind competențele manageriale, calitatea produselor și serviciilor, relațiile cu investitorii, perspectivele de dezvoltare și performanța de succes, în anul 2014. KRUK a ocupat un loc pe podium pentru fiecare dintre aceste categorii.

 

Compania a primit distincții atât pentru originalitatea strategiei și calității serviciilor, cât și pentru rezultatele excelente: triplarea cifrei de afaceri și creșterea de patru ori a profitului net, în ultimii cinci ani. Specialiștii au apreciat, de asemenea, activitatea consiliului de administrație.

 

“În spatele succesului operațiunilor noastre se află în primul rând o muncă intensă și constantă, în fiecare zi. Pasiunea pentru ceea ce facem și determinarea sunt de asemenea importante”, a spus Piotr Krupa, Președintele Comsiliului de Administrație al KRUK S.A.Sunt deosebit de încântat de drumul parcurs de KRUK în ultimii ani. Mă număr printre aceia care sunt de părere că poți mânca bine și cu o linguriță mică. În fiecare zi, neîncetat, ne străduim să fim o companie din ce în ce mai bună, pentru clienții noștri. Cu câțiva ani în urmă, strategia noastră de business, mai exact colectarea creanțelor prin plata ratelor lunare,  nu părea să trezească interesul unora dintre investitori. Astăzi, ne putem mândri cu o creștere anuală semnificativă, care confirmă dorința clienților noștri de a-și plăti obligațiile, iar noi trebuie să le oferim această posibilitate”, a adăugat Krupa.

 

KRUK este liderul pieței de management al creanțelor din Europa Centrală. Pe lângă compania din Polonia, Grupul mai are sucursale în România, Republica Cehă și Slovacia și de curând a pătruns și pe piața din Germania. Ținta Grupului este de a deveni una dintre primele trei mari companii de management al creanțelor. Următorii pași ne poartă spre piețele din Spania, Portugalia și Marea Britanie.

Înapoi la început