25/05/2016

Grupul KRUK și Banca Mondială cumpără cel mai mare portofoliu de creanțe de consum din România

Grupul KRUK și Banca Mondială cumpără cel mai mare portofoliu de creanțe de consum din România

La data de 20 mai 2016, Grupul KRUK a semnat un acord cu entitățile Grupului Eurobank pentru achiziția unui portofoliu de creanțe de consum cu o valoare nominală de 597 milioane Euro* (aprox. 2,6 miliarde RON). Proiectul este implementat împreună cu IFC, membră a Grupului World Bank. Acest portofoliu este cel mai mare din istoria tranzacțiilor pe piața creanțelor de consum din România, având aproximativ 180.000 de cazuri. Cota de investiție a Grupului KRUK este de 46 milioane Euro (aprox. 207 milioane RON) și va reflecta ajustările contractuale agreate. Întregul portofoliu va fi gestionat de KRUK România S.R.L, companie membră a Grupului KRUK.

„Acordul pe care l-am parafat poziționează KRUK la următorul nivel, de la care putem colabora cu cele mai mari instituții financiare internaționale. Este un moment foarte special pentru mine. Întreaga noastră echipă a depus o muncă intensă pentru a poziționa compania noastră ca partener egal și recunoscut de instituții financiare internaționale de top, precum IFC. Evaluând potențialul pieței din România, ca și pe cel al piețelor din țările Europei Centrale și Occidentale, observăm că avem mult de lucru. Invitația de a participa la cele mai mari tranzacții bilaterale, ne oferă noi oportunități și opțiuni. Prin această tranzacție depășim recordul investițiilor noastre în România și trebuie să avem în vedere, de asemenea, că participăm activ și în alte licitații standard. Până în prezent, cea mai mare investiție pe această piață, de 158 milioane zloți** (aprox. 161 milioane RON), am efectuat-o în anul 2015. Valoarea nominală totală a portofoliului nostru din România a depășit 10 miliarde zloți (aprox. 10,2 miliarde RON). De asemenea, partea achiziționată de partenerul nostru, IFC, va întări activitatea segmentului de colectare pe bază de mandat, crescând cifra de afaceri aferentă acestor servicii,” a spus Piotr Krupa, Președintele Consiliului de Administrație al KRUK S.A.

Grupul KRUK a anunțat participarea sa la acest proiect în cea de-a doua jumătate a anului 2015. Această investiție este cea mai mare tranzacție pe piața creanțelor de consum negarantate. În prezent, Grupul KRUK are peste 2.700 de angajați, inclusiv cei peste 500 de angajați din România. KRUK este prezent în șapte țări din Europa Centrală și Occidentală. În ultimii doi ani, Grupul a intrat pe piețele din Germania, Italia și Spania, prin achiziția de portofolii de creanțe pe aceste piețe.

* Curs de schimb BNR din data de 20 mai 2016: 1 Euro = 4,5063 RON

**Curs de schimb BNR din data de 20 mai 2016: 1 zlot = 1,0207 RON

Înapoi la început