24/11/2016

Grupul KRUK a finalizat achiziţia unei companii de colectare creanţe din Italia

Grupul KRUK a finalizat achiziţia unei companii de colectare creanţe din Italia

KRUK a încheiat tranzacția de achiziție a Credit Base International S.R.L., companie cu care a colaborat în ultimele luni pentru evaluarea portofoliilor și colectarea creanțelor pe piața italiană. Achiziția și integrarea companiei cu 34 de angajați va susține expansiunea operațiunilor KRUK în Italia. Cifra de afaceri pentru anul 2015 a companiei locale a fost de 9,5 milioane zloți (aproximativ 2,2 milioane Euro).

Grupul KRUK a fost foarte activ în termeni de investiții în portofolii de creanțe în Italia. De la momentul intrării companiei pe această piață în noiembrie 2015 și până în octombrie 2016, KRUK a achiziționat portofolii de creanțe cu o valoare nominală agregată de 5,9 miliarde zloți, incluzând 160.000 de creanțe.

Achiziția acestei companii cu un palmares de succes va intensifica dezvoltarea noastră pe piața italiană. Italia este atractivă pentru noi în termeni de mărime a pieței de vânzări creanțe negarantate și a potențialului de recuperare. Ne-am făcut remarcată prezența ca fiind o entitate importantă, cu operațiuni și investiții pe o piață relativ tânără. Compania locală funcționează pe piața italiană de la începutul anilor ’90 și are o experiență extinsă în oferirea serviciilor de management al creanțelor către instituții financiare, atât colectare pe cale amiabilă, cât și colectare pe cale juridică. Ne așteptăm la un proces de integrare în echipa KRUK eficient și de succes. Suntem convinși că aceasta ne va conferi o bază solidă și va grăbi dezvoltarea noastră într-o organizație de top pe piața din Italia,”, a spus Piotr Krupa, Președintele Consiliului de Administrație al KRUK S.A.

Înapoi la început