08/02/2017

2017 – Anul în care suntem chibzuiţi şi echilibraţi

2017 – Anul în care suntem chibzuiţi şi  echilibraţi

Anul 2017 a început deja şi, cu siguranţă, proiectele pentru noul an au intrat în linie dreaptă. Sigur la finalul anului 2016 aţi pus pe hârtie un plan legat de bugetul pentru anul 2017, v-aţi gândit la siguranţa familiei şi la noi perspective pentru un viitor financiar echilibrat şi stabil.

Acum că aveţi un plan cât de cât creionat, este important să priviţi lucrurile cu optimism şi să fiţi chibzuiţi şi moderaţi în cheltuieli. Încercaţi ca în fiecare lună să nu treceţi peste obiectivele setate la finalul anului 2016 şi urmăriţi cu atenţie lista cu aşteptările financiare, realizată împreună cu familia. Specialiştii KRUK vin în ajutorul dumneavoastră cu câteva sfaturi utile pe care le puteţi aplica în fiecare zi.

Iată câteva lucruri de care trebuie să ţineţi cont atunci când vă gândiţi la bugetul şi planurile pentru anul 2017:

  • Nu uitaţi să vă notaţi toate cheltuielile pe care le faceţi în fiecare zi.
  • Încercaţi să nu rămâneţi cu restanţe la plata datoriilor (întreţinere, rată la bancă, cheltuieli cu facturile lunare). Odată ce aţi întârziat cu plata acestor facturi, riscaţi să plătiţi facturi mai mari şi penalizări.
  • Reduceţi din cheltuielile zilnice şi încercaţi să păstraţi o constantă de fiecare dată când aveţi cumpărături de făcut.
  • Nu uitaţi să puneţi şi nişte bani la loc de cinste. Acest lucru vă oferă siguranţă şi certitudinea că sunteţi echilibrat în cheltuieli.
  • Încercaţi să staţi departe de tentaţiile cumpărăturilor impulsive. Da, din când în când este bine să vă răsfăţaţi cu ceva frumos, dar fiţi cumpătaţi. Procedând astfel veţi aprecia şi mai mult lucrurile pe care le achiziţionaţi.

Acestea sunt doar câteva dintre lucrurile pe care le puteţi face zilnic pentru a avea un buget echilibrat şi la final să vedeţi că rămâneţi cu ceva bani puşi la puşculiţă.

Pentru ca totul să fie mai uşor, specialiştii KRUK au dezvoltat o aplicaţie de mobil - KRUK Planner, ce vă permite să ţineţi evidenţa cheltuielilor zilnice şi să monitorizaţi economiile pe care le faceţi. Puteţi vedea în fiecare zi care sunt zonele unde puteţi ajusta cheltuielile şi de unde puteţi să economisiţi mai mult. Aplicaţia este gratuită şi disponibilă atât pentru utilizatorii de Android cât şi pentru cei de IOS

Înapoi la început