10/09/2017

Datoria mea poate fi vândută?

Datoria mea poate fi vândută?

Tot mai mulți oameni se confruntă cu problema plății împrumuturilor. Adesea cazurile lor ajung la companii specializate în colectarea creanțelor. Acest lucru poate însemna că datoria a fost vândută (cesionată). Ce se poate face într-o astfel de situație? Cine ar trebui contactat, banca sau compania care se ocupă de gestionarea datoriei noastre? Nu este nevoie să vă faceți griji. În multe cazuri, aceasta poate însemna chiar o veste bună.

Mai întâi, trebuie subliniat că datoria poate fi vândută de către creditor (adică entităţii căreia îi datorăm bani) către o altă societate sau entitate. În mod similar, un alt bun sau serviciu poate fi vândut. Nu are importanță dacă plata noastră este restantă trei luni sau trei ani - doar câteva rate neplătite pentru calculator, plata nesoluționată pentru cardul de debit, o factură pentru energie electrică, telefon sau internet pot fi suficiente. Odată ce creditorul nostru anterior decide că nu intenționează să aștepte mai mult și pretinde achitarea restanțelor, el pune datoriile în vânzare. Cesiunea este practicată de bănci, IFN-uri, companii de asigurări și alte instituții care vând datoriile clienților lor către companii specializate în colectarea datoriei. Acest mecanism este cunoscut peste tot în lume și reglementat  de lege. În limbaj juridic, o astfel de vânzare se numește cesiune sau transfer de creanțe. Mai mult decât atât, o astfel de schimbare nu are nevoie de acordul debitorului, prin urmare, vânzarea datoriei, în conformitate cu reglementările, poate avea loc fără știrea și consimțământul persoanei îndatorate. Acest lucru este valabil pentru aproape toate datoriile, cu câteva excepții indicate prin lege.

Ce înseamnă vânzarea (adică cesiunea) creanțelor?

Pentru a vinde o datorie, de exemplu de către o bancă, consimțământul persoanei îndatorate nu este necesar. Cu toate acestea, o notificare oficială a debitorului cu privire la acest lucru este necesară. De obicei, o scrisoare cu informații privind cesiunea este trimisă de către creditorul inițial sau aceasta ajunge la persoana cu datorii în același plic cu notificarea de plată de la noul creditor. Ce înseamnă aceasta? Înseamnă că de atunci încolo va trebui să plătim noului creditor, adică, de obicei, compania care administrează datoria. Astfel, toate contactele și relațiile cu creditorul anterior sunt închise. Din acel moment, discuțiile privind soluționarea datoriei trebuie efectuate cu noul creditor, iar plata trebuie făcută în contul acestuia. Împreună cu vânzarea datoriei, creditorul inițial transmite toate drepturile, obligațiile, precum și informațiile către noul creditor, acesta devenind singura entitate care decide cu privire la această chestiune.

Ce se poate aștepta într-o asemenea situație?

Vânzarea unei datorii către o firmă de colectare creanțe poate fi, în ciuda aparențelor, un lucru pozitiv. Acest lucru înseamnă că avem o șansă de a încheia un acord cu noul creditor și încă mai putem evita procedurile judiciare și vizita executorului judecătoresc. Există companii care oferă posibilitatea de a achita datoria în rate convenabile. Acesta este modul în care, funcționează Grupul KRUK, care are o abordare ce vizează soluții amiabile. După achiziționarea unei datorii, KRUK România trimite informații cu o cerere de contactare și lucrează împreună cu persoana cu datorii pentru a elabora un mod viabil de a rambursa datoria. Cel mai important este primul pas și o conversație deschisă cu compania, pentru soluționarea datoriei. Trebuie să ne amintim că evitarea și așteptarea nu fac datoria să dispară. Cel mai important lucru este luarea de măsuri și demonstrarea către noul creditor a faptului că ne interesează rezolvarea acestei probleme. Apoi, se poate găsi întotdeauna o modalitate acceptabilă pentru ambele părți.

ARTICOLE PROPUSE
19/01/2017
Bugetul de călătorie
Un hotel bun sau o stațiune de vacanță, atracții pentru copii și adulți, o locație minunată, și, mai presus de toate,...
Înapoi la început