19/09/2017

Cum să echilibrați un buget de student?

Cum să echilibrați un buget de student?

Un nou an universitar a început şi a venit cu mai multe cheltuieli. Pentru unii, aceştia sunt primii paşi spre maturitate. De unde să obţineţi bani pentru cheltuielile de zi cu zi, de studiu şi de divertisment? Grupul KRUK vă spune cum să ţineţi evidenţa finanţelor casnice. De obicei, un buget de student nu este impresionant, chiar dacă studentul lucrează. Cu toate acestea, unii nu îşi pot permite să lucreze cu normă întreagă şi lucrează doar sezonier sau ocazional. De aceea şi întrebarea: ce să fac pentru a obţine bani, mai ales pentru cele necesare, pentru cheltuieli? În primul rând, o mare parte depinde de organizarea competentă şi înregistrarea meticuloasă a banilor cheltuiţi. Un buget de student ar trebui să fie foarte bine organizat. Studenţii îşi pot permite rareori cheltuieli neplanificate. Prin urmare, aveţi grijă de finanţe, pornind de la un calcul detaliat al tuturor veniturilor şi cheltuielilor. Creaţi-vă un planificator de uz casnic şi scrieţi totul în el. Acesta poate fi o foaie Excel, un caiet obişnuit sau un calculator pentru bugetul personal. Şi mai simplu este să descărcaţi de pe internet aplicaţia gratuită KRUK Planner care este disponibilă în sistemele de operare Android şi iOS. Este un instrument simplu de monitorizare a bugetului lunar. Verificaţi pe ce cheltuiţi cei mai mulţi bani şi încercaţi să faceţi economii, de exemplu: verificaţi facturile de telefon şi găsiţi cel mai ieftin operator. Studenţii dau cea mai mare parte din bani pe cazare, mâncare şi materiale de studiu (inclusiv fotocopii). Unii dedică o mare parte din bugetul lor divertismentului: cinema, concerte, ieşiri în club sau petreceri. Amintiţi-vă că un buget bine gestionat, chiar şi un buget mai modest, permite realizarea unor economii. Asiguraţi-vă că reţineţi câteva aspecte importante:

  1. Asiguraţi-vă că aveţi cazare rezonabilă. Dacă v-aţi mutat de la părinţi, o mare parte din buget va fi consumat pe închirierea unui apartament. Ar trebui să vă pregătiţi bine pentru mutare. Dacă nu locuiţi la cămin, petreceţi ceva timp pentru a alege un apartament frumos şi ieftin. În primul rând: amintiţi-vă că nu trebuie întotdeauna să locuiţi în centrul oraşului. Costul de închiriere al unui apartament sau al unei camere în suburbii este mult mai mic. În al doilea rând: căutaţi un apartament cu prietenii sau închiriaţi doar o cameră. Atunci când căutaţi cazare, acordaţi atenţie costurilor suplimentare, de exemplu serviciilor de internet şi avansului de plată.
  2. Gătiţi singuri. Cumpărarea mâncării gata preparate în fiecare zi este foarte scumpă. Încercaţi să vă pregătiţi mâncarea pe cont propriu. Atunci când vreţi să faceţi economii, amintiţi-vă că multe produse pot fi congelate şi utilizate ulterior, de exemplu, puteţi folosi ingredientele pentru a pregăti o masă pentru câteva zile. Căutaţi pe internet inspiraţie pentru mese ieftine şi sănătoase. Mulţi bloggeri împărtăşesc ideile lor pentru mese rapide şi gustoase.
  3. Căutaţi oferte speciale şi folosiţi reducerile. Studenţii au dreptul la mai multe reduceri, deci de ce să nu le folosiţi? Atunci când sunteţi într-un muzeu, cinematograf sau mijloc de transport public, întrebaţi întotdeauna dacă aveţi dreptul la o reducere. În anumite zile şi ore, multe pub-uri şi cafenele fac adesea reduceri pentru studenţi. Căutaţi informaţii curente - citiţi pe site-uri sau reviste pentru studenţi.
  4. Căutaţi-vă un loc de muncă. Încercaţi să găsiţi o muncă suplimentară. Aceasta poate include activităţi adesea întreprinse de studenţi, cum ar fi acordarea de lecţii particulare sau distribuirea de pliante. Cu toate acestea, este bine să căutaţi şi alte oferte. Multe cluburi sportive, buticuri în centre comerciale sau restaurante sunt dornice să angajeze studenţi part-time. Pentru aceasta citiţi mai multe site-uri cu oferte de locuri de muncă, cum ar fi hipo.ro; bestjobs.ro.
  5. Faceţi schimb, vindeţi, cumpăraţi la mâna a doua. Cheltuielile pentru fotocopii sau cărţi sunt o categorie importantă în bugetul de student, mai ales în timpul perioadei de examinare. Există mai multe modalităţi de a reduce aceste costuri. În primul rând: căutaţi un centru de fotocopiere ieftin. În al doilea rând: schimbaţi notiţele de curs cu alţi studenţi. În al treilea rând: comparaţi pe internet ofertele de carte. Portalurile de licitaţie şi librăriile online oferă adesea preţuri mai avantajoase decât magazinele clasice. Merită să licitaţi pe Internet, unde puteţi găsi multe oferte speciale, dar de asemenea să vindeţi cărţi sau obiecte pe care nu le mai utilizaţi.
  6. Nu uitaţi de facturi. Încercaţi să plătiţi facturile la timp. De multe ori chiar şi cele mai mici întârzieri duc la acumularea de datorii, care se pot transforma ulterior într-o datorie substanţială.
  7. Amintiţi-vă de o rezervă financiară. De asemenea, gândiţi-vă la deschiderea unui cont de economii în cazul în care aţi putea depozita o anumită sumă în fiecare lună. O astfel de soluţie nu doar că vă va proteja împotriva tentaţiilor la tot pasul, dar va genera şi o dobândă. Amintiţi-vă că acumularea de economii înseamnă punerea deoparte, în mod sistematic, a unei anumite sume. Este bine să aveţi o rezervă financiară. Păstrarea bugetului gospodăriei poate fi facilitată prin stabilirea unui anumit obiectiv, de exemplu economisirea pentru vacanţă sau o maşină. În acest fel, economisim bani mai uşor şi de bună voie. De asemenea, merită să se evite cheltuielile inutile şi să nu se ia decizii pripite de cumpărături. Cea mai bună soluţie este cumpărarea responsabilă şi compararea preţurilor la anumite mărfuri , în diferite magazine.
ARTICOLE PROPUSE
19/01/2017
Bugetul de călătorie
Un hotel bun sau o stațiune de vacanță, atracții pentru copii și adulți, o locație minunată, și, mai presus de toate,...
Înapoi la început